ArcelorMittal vrea să semneze un contract de livrări de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA și prospectează piața pentru prima sa tranzacție de acest gen destinată operațiunilor sale siderurgice din Europa.
Problemele economice ale Chinei, provocate în primul rând de blocajele logistice și industriale determinate de carantinarea în masă a multiple orașe din cauza politicii ″ZERO COVID″ a autorităților de la Beijing, au făcut ca statul chinez să se transforme involuntar într-un neașteptat ″cavaler în armură″ pentru Europa în ceea ce privește criza gazelor naturale de pe Bătrânul Continent, cauzată de reducerea masivă a livrărilor de către Rusia, ca răspuns la sancțiunile ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, ia în calcul posibilitatea de a își înființa o sucursală în Turcia pentru a importa gaze din alte surse decât gigantul rus Gazprom, inclusiv gaze naturale lichefiate (GNL), potrivit unui document recent al companiei.
Planul de eliminare graduală a dependenței statelor membre UE de importurile de gaze din Rusia include majorarea achizițiilor europene de GNL cu 50 miliarde metri cubi pe an. Foarte recent, SUA și Uniunea Europeană au anunțat un acord în baza căruia americanii s-au angajat să asigure livrarea în Europa a unei cantități suplimentare de cel puțin 15 miliarde metri cubi de gaz lichefiat până la sfârșitul acestui an.
Business-ul GPL ButanGas, unul dintre cele mai mari de profil din Europa, a fost preluat managerial de către soția antreprenorului român, Veronica Gușă de Drăgan, fiica generalului Ștefan Gușă, fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, și a doua cea mai bogată femeie din România, care a și moștenit ButanGas după decesul soțului.
Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut omologului său bulgar Kiril Petkov la finalul săptămânii trecute, în cadrul unei convorbiri telefonice, urgentarea finalizării lucrărilor de construire a conductei care va conecta sistemele de transport de gaze naturale ale Bulgariei și Greciei, care odată pusă în funcțiune ar permite României să își diversifice sursele de import de gaze cu livrări din Azerbaijan și din transporturi maritime de gaze naturale lichefiate (LNG), reducându-și astfel dependența de gigantul rus de stat Gazprom.
OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din sud-estul Europei, a efectuat prima sa livrare de gaze naturale lichefiate (GNL) către Damen Shipyards Mangalia, cel mai mare șantier maritim din regiune, produsul fiind utilizat pentru alimentarea unei nave cu motoare care utilizează GNL, prima de acest tip construită în România, la Șantierul Naval Damen din Mangalia, se arată într-un comunicat al companiei.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică un proiect de Ordin de aprobare a unei Norme tehnice pentru proiectarea, execuția și exploatarea sistemelor de stocare și regazeificare GNL (gaze naturale lichefiate) pentru alimentarea cu gaze naturale a clienților casnici și industriali, proiect având la bază o propunere în acest sens a OMV Petrom, singura companie deținătoare de licență de furnizare GNL din România.
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a obținut licența pentru comercializarea de gaze naturale lichefiate, diversificându-și astfel activitățile pe piața de comercializare a gazelor și a produselor conexe, a transmis oficial compania Bursei de Valori București, confirmând informația publicată în premieră de Profit.ro săptămâna trecută.
OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, totodată deținător al rafinăriei Brazi, al centralei electrice pe gaze omonime și al unei rețele naționale de 560 de benzinării, a devenit oficial primul furnizor de gaze naturale lichefiate (GNL sau LNG, varianta în engleză, de la Liquefied Natural Gas) din România, primind licență de furnizare din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Printre proiectele investiționale noi avute în vedere de Transgaz se numără "Interconectarea SNT la Terminal GNL amplasat la malul Mării Negre". Mai precis, este vorba de interconectarea la terminal a conductelor de tranzit T1 și T2 Isaccea-Negru Vodă. Cum în prezent nu există nici un astfel de terminal GNL la țărmul românesc al mării, rezultă că o astfel de facilitate ar urma de asemenea să fie construită.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de stat prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), a aderat la un proiect de cooperare inițiat de autoritățile de la Washington al cărui obiectiv pe termen lung este dezvoltarea în Europa de Est a unei piețe regionale care să importe gaze naturale lichefiate (LNG) provenite din Statele Unite.
Perspectiva ca Gazprom și Ucraina să nu reușească să ajungă la o înțelegere în vederea prelungirii contractului de tranzit al gazelor rusești prin sistemul ucrainean de conducte, care expiră la finalul acestui an, generează riscuri și pentru aprovizionarea cu gaze a României.
Anterior, ministrul ungar de Externe declarase că amânarea de către ExxonMobil și OMV Petrom a deciziei finale de investiție în proiectul offshore de extracție de gaze naturale Neptun Deep din apele teritoriale românești ale Mării Negre constituie o "problemă uriașă" pentru Ungaria, arătând că, în acest context, solicitarea autorităților americane ca Ungaria să își diversifice sursele de aprovizionare cu energie și să își reducă dependența de Rusia este blocată de mai multe state aliate din Uniunea Europeană și NATO.
Luna trecută se avea în vedere doar prelungirea perioadei de explorare inițială a perimetrului Neptun Deep, cu încă două faze de extindere opționale suplimentare, fără prelungirea duratei acordului de concesiune ca atare. Asta după ce decizia finală de investiție în proiect a companiilor concesionare, care ar fi trebuit adoptată anul acesta, a fost amânată.
În vara anului trecut, ExxonMobil a fost amendată cu 2 milioane dolari de către Trezoreria de la Washington pentru încălcarea în 2014, în mandatul de CEO al fostului secretar de stat american Rex Tillerson, a sancțiunilor dictate de SUA împotriva Rusiei după anexarea de către Kremlin a peninsulei Crimeea de la Ucraina, prin colaborarea cu o companie rusă al cărei șef este vizat direct și explicit de sancțiunile americane, ca oficial al statului rus care a contribuit la criza ucraineană.
Președintele SUA, Donald Trump, spune, într-un mesaj transmis participanților la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, organizat luni și marți la București, că SUA rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport și digitale, arătând că Inițiativa celor Trei Mări are un potențial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii și în alte sectoare importante de cooperare. În vară, a fost convenit un acord între SUA și UE care prevede o creștere inclusiv a achizițiilor de gaze naturale lichefiate din SUA, în schimbul suspendării noilor tarifele vamale impuse de Washington. La acel moment, SUA și UE intraseră într-un conflict comercial.
Terminalul de LNG Yamal din Siberia este controlat de grupul Novatek, cel mai mare producător rus independent de gaze naturale, cu o participație de 50,1%, ceilalți acționari fiind francezii de la Total și compania petrolieră chineză de stat CNPC, cu câte 20%, precum și fondul de investiții de stat al Chinei Silk Road Fund (9,9%).